MUNICIPIUL MEDIAŞ
portalul oficial al municipiului

Noaptea Muzeelor Medieșene – 13 mai 2023 Ediția a XIX-a

 

Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, a organizat în data de 13 mai, un eveniment deosebit dedicat Zilei Internaţionale a Muzeelor, la care au participat toate instituțiile culturale locale: Muzeul Municipal Mediaș, Casa Memorială „St. L. Roth”, Turnul Pietrarilor, Casa Memorială „Hermann Oberth”, Biserica Evanghelică „Sf. Margareta”, Sinagoga Mediaș și Muzeul Gazelor Naturale.

Evenimentul a fost inclus în cea de-a XIX-a ediție a pandantului nocturn al acestei zile speciale, și anume Noaptea Europeană a Muzeelor. Fiecare dintre instituțiile medieșene au oferit publicului diverse expoziții tematice, dar și o serie de surprize atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari.

Noptea Muzeelor Medieșene, ediția din acest an, a reprezentat un real succes și s-a bucurat de o creștere semnificativă a numărului de participanți față de anii precedenți, iar muzeele, casele memoriale și celelalte locașuri de cult deschise au înregistrat peste 2.800 de vizitatori.

Dorim să aducem mulțumiri pentru sprijinul acordat în desfășurarea acestui eveniment important pentru noi, Centrului Local „Turre Pitz” Mediaș, din cadrul Organizației Naționale „Cercetașii României”, dar mai ales publicului medieșean extrem de numeros care ne-a trecut pragul în această zi specială pentru toate instituțiile culturale.

Vizitatori „Noaptea Muzeelor Medieșene - 2023”:

1.         Muzeul Municipal Mediaș:                 732

2.         Casa Memorială „St. L. Roth”:           374

3.         Turnul Pietrarilor:                               590

4.         Casa Memorială „Hermann Oberth”: 314

5.         Biserica Ev. „Sf. Margareta”:             145

6.         Sinagoga Mediaș:                               395

7.        Muzeul Gazelor Naturale:                   266

 

                                                TOTAL:         2.816 vizitatori