MUNICIPIUL MEDIAŞ
portalul oficial al municipiului

ANUNŢ CONCURS

Primăria Municipiului Mediaș organizează la sediul instituției din Mediaș, Piața Corneliu Coposu, nr. 3, concurs de promovare în funcția publică de conducere, vacantă, de director executiv, gradul II, la Direcția Administrație Publică Locală

ANUNŢ CONCURS

 

În conformitate cu prevederile art. IV alin.(2) lit. a) din O.U.G. nr.34/2023  privind unele măsuri fiscal – bugetare, prorogarea unor termene precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, art.618  alin.(1) lit. b), alin.(2), alin.(3), alin.(4) și alin.(21), art.483 alin.(2) din O.U.G.  nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare coroborate cu  prevederile H.G. nr.611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici cu modificările și completările ulterioare,

Primăria Municipiului Mediaș organizează  la sediul instituției din Mediaș, Piața Corneliu  Coposu,  nr. 3,  concurs de promovare în funcția publică de conducere, vacantă, de director executiv, gradul II,  la  Direcția Administrație Publică Locală.

Durata normală a timpului de lucru este de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.

Probele stabilite pentru concurs:

  • selecția dosarelor de concurs: în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor;
  • proba scrisă, în data de 30.10.2023, ora 1015  la sediul Primăriei Municipiului Mediaș;
  • proba interviu, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise, la sediul instituției, doar de către candidații care au obținut minimum 70 puncte la proba scrisă.

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Primăriei Municipiului Mediaș, Serviciul Resurse Umane - Salarizare în termen de 20 zile de la data publicării anunțului, respectiv în perioada 29.09.2023 – 18.10.2023 inclusiv, și conțin în mod obligatoriu următoarele:

a)  formularul de  înscriere prevăzut în anexa nr.3 la H.G. nr.611/2008 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, se pune la dispoziție candidaților de către instituția organizatoare a concursului din oficiu;

b)  curriculum vitae, modelul comun european;

c) copia actului de identitate;

d) copii ale diplomelor de studii, certificatelor și altor documente care atestă efectuarea unor specializări și perfecționări;

e) copie a diplomei  de master în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor  necesare ocupării funcției publice sau diplomă echivalentă conform prevederilor art. 57 alin. (2) din Legea învățământului superior nr.199/2023;

f) copia carnetului de muncă și a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului/funcției sau pentru exercitarea profesiei;

Adeverințele care au un alt format decât cel prevăzut în H.G. nr.611/2018, trebuie să cuprindă elemente similare celor prevăzute în anexa nr.2D din H.G. nr.611/2018 şi din care să rezulte cel puțin următoarele informații: funcția/ funcțiile ocupată/ocupate, nivelul studiilor solicitate pentru ocuparea acesteia/acestora, temeiul legal al desfășurării activității, vechimea în muncă acumulată, precum şi vechimea în specialitatea studiilor; 

g) copia adeverinței care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului.

     Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministerului sănătății.

       Pentru candidații cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condițiile legii;

h) cazierul administrativ.

      În cazul în care există un candidat cu dizabilități, prin raportare la nevoile individuale, acesta poate înainta comisiei de concurs, în termenul prevăzut pentru depunerea dosarelor de concurs, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilității probelor de concurs.
      Copiile de pe actele de mai sus, precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, se prezintă în copii legalizate sau însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.

Condiții de participare la concursul de promovare:

  • Condiții generale prevăzute de art.483 alin.(2) din O.U.G.  nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, poate ocupa o funcție publică persoana care îndeplinește următoarele condiții:
  1. să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
  2. să îndeplinească condiţiile minime de vechime în specialitate: 7 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice;
  3. să îndeplinească condiții de studii, precum și condițiile necesare ocupării funcției publice;
  4. să fie absolvenți cu diplomă ai studiilor universitare de master în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;
  5. să nu aibă o sancţiune disciplinară neradiată în condițiile prezentului cod.
  • Condiții specifice:
  • studii de specialitate: studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul de studiu: Drept;
  • studii universitare  de master absolvite cu diplomă în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor  necesare ocupării funcției publice sau diplomă echivalentă conform prevederilor art. 57 alin. (2) din Legea învățământului superior nr.199/2023;
  • vechimea în specialitatea studiilor necesară exercitării funcției publice : minimum 7 ani.

Atribuțiile prevăzute în fișa postului:

1. Elaborează și prezintă consiliului local spre aprobare, conform procedurii legale, statutul municipiului și regulamentul de organizare și funcționare al aparatului de specialitate al primarului  precum și propunerile de modificare și completare ale acestora.

2. Organizeaza activitatea compartimentelor din subordine, conduce evidența personalului din subordine şi urmareşte modul în care sunt îndeplinite prevederile Constituției și ale legilor țării, ale decretelor Președintelui României, ale hotarârilor Guvernului, ale actelor emise de ministere și alte autorități ale administrației publice centrale, ale hotărârilor Consiliului Județean, ale hotarârilor consiliului local și dispozițiilor primarului, de către aparatul propriu de specialitate al primarului și de către instituțiile publice, societățile comerciale, regiile autonome și serviciile publice de interes local aducând la cunoștinta primarului eventualele ilegalităti.

3. Se asigură de întocmirea materialelor și documentelor necesare pentru exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor ce revin municipiului în calitate de persoană juridică civilă și le prezintă primarului; de regulă, asigură reprezentarea, prin juriști delegați, a Municipiului Mediaş, Consiliul local și Primar în fața instanțelor judecatorești sau alte situații care impun asistenta juridică, asigurând respectarea procedurii legale și apărarea intereselor acestor autorităţi.

4. Răspunde de întocmirea și depunerea la instanța competentă în termenele prevazute de lege, a actelor procedurale pentru fiecare dosar aflat pe rol. La solicitarea autorității pe care o reprezintă, promovează acțiuni judecătorești și uzeaza de toate căile de atac conferite de lege, depunând toate diligențele pentru câstigarea acestora, formuleaza întâmpinari și cereri reconventionale, în cauzele în care municipiul Mediaş este pârât, inclusiv în soluționarea litigiilor de contencios administrativ, pe care le susține în fața diferitelor instanțe judecatorești.

5. Conduce evidența cauzelor, prin registrul de cauze și condica de termene, prezentând lunar Primarului situaţia privind cauzele aflate pe rolul instanţelor.

6.  Propune Primarului încheierea unor contracte de asistenţă juridică în cauzele având grad de dificultate ridicat sau care, prin reprezentare nejudiciosă ar conduce la crearea unor prejudicii în sarcina autorităţii publice locale.

7. Asigură cadrul juridic și buna funcționare a activităților cu caracter juridic din cadrul aparatului propriu de specialitate și pentru consiliul local. Juriștii din cadrul Compartimentului Juridic Contencios vor asigura asistența de specialitate pentru toate direcțiile, serviciile și birourile din cadrul Primăriei și pentru servicile sau instituțiile publice de interes local care nu dispun de personal de specialitate.

8. Asigură împreună cu Secretarul General al municipiului procedura de elaborare, verificare și adoptare a hotarârilor consiliului local și a dispozițiilor primarului, precum și a tuturor celorlalte acte emise în numele autorităţilor publice locale.

9. Organizează activitatea și răspunde de arhivarea în condițiile legii a documentelor emise de autorităţile publice locale.

10. Asigură asistenţă în vederea conducerii de către Secretarul General al municipiului a evidenţei tuturor documentelor prevăzute de lege și organizează acțiunile ce revin autorităților publice locale pentru desfașurarea alegerii Președintelui României, Parlamentului, autorităților publice județene și locale, pentru recensămintele populației și animalelor, pentru referendumuri sau alte forme de consultare a populației.

11. Coordonează desfăşurarea activităţilor specifice în cadrul Compartimentului Registrul Agricol.

12. Coordonează şi asigură îndeplinirea atribuţiilor de autoritate tutelară a primarului.

13. Asigura activitatea de cabinet la primar, viceprimar, secretar și pentru aparatul propriu de specialitate al consiliului local.

14. Urmărește și propune măsuri pentru repartizarea și utilizarea mai judicioasa a personalului aflat sub autoritatea sa.

15. Primeşte şi repartizează corespondența din cadrul direcţiei și se ocupă de rezolvarea acesteia conform prevederilor legale și în termenele stabilite.

16. Răspunde de activitatea desfăşurată în cadrul compartimentelor din subordine în acest sens rezolvă problemele curente ale serviciului, precum şi sarcinile primite sau ivite pe parcurs.

17. În perioada implementării sistemului de management al calităţii are atribuţia de locţiitor reprezentant al managementului pentru calitate.

18. Se asigură de cunoaşterea Politicii privind Calitatea la nivelul procesului coordonat.

19. Nominalizează responsabilul calităţii pentru procesul coordonat.

20.Se asigură de documentarea procesului coordonat.

21.Asigură implementarea documentelor SMC elaborate referitoare la procesul coordonat.

22.Se asigură de planificarea, realizarea şi raportarea IP ai procesului coordonat.

23.Stabileşte şi se asigură de implementarea corecţiilor/ acţiunilor corective/ acţiunilor preventive pentru neconformităţile aparute în procesul coordonat.

24. Participă la sedintele comisiei de monitorizare, coordonare şi îndrumare metodologică a dezvoltării sistemului de control intern/ managerial.

25. Elaborează programul de dezvoltare a sistemului de control intern managerial al instituției, urmărește realizarea și asigură actualizarea acestuia.

26. Identifică și prioritizează periodic obiectivele generale ale activităților din subordine, monitorizează trimestrial și evalueaza anual realizarea acestora.

27. Urmarește și îndrumă compartimentele din subordine în vederea elaborării programelor de dezvoltare, a obiectivelor specifice precum și realizarea și actualizarea acestora.

28. Primeşte orice alte sarcini din partea sefului ierarhic superior.

 

Bibliografie și Tematică 
Concurs de promovare în funcția publică de conducere, vacantă,
de Director executiv gradul II la Direcția Administrație Publică Locală

 

1. Constituţia României, republicată

2. Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

- cu tematica Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - integral;

3. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

- cu tematica Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare – integral

4.Titlul I şi II ale părţii a VI-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare

- cu tematica Partea a VI-a, Titlul I- Dispoziţii generale; Partea a VI-a, Titlul II- Statutul funcţionarilor publici;

5. Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare.

- cu tematica Capitolul III- Modalităţi de atribuire; Capitolul IV- Organizarea şi desfăşurarea procedurii de atribuire; Capitolul V- Executarea contractului de achiziţie publică/ acordului-cadru.

6. H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice.

- cu tematica Capitolul I- Dispoziţii generale şi organizatorice; Capitolul II- Planificarea şi pregătirea realizării achiziţiei publice, Capitolul III- Realizarea achiziţiei publice.

7. Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare;

- cu tematica Capitolul I- Dispoziţii generale, Capitolul III- Contestaţia formulată pe cale administrativ-jurisdicţională, Secţiunea 1 Termenul de contestare şi efectele contestaţiei, Secţiunea a 2-a Elementele contestaţiei, Secţiunea a 3-a Soluţionarea contestaţiei, Secţiunea a 4-a Suspendarea procedurii de atribuire, Secţiunea a 5-a Termenul de soluţionare a contestaţiei Secţiunea a 6-a Soluţiile pe care le poate pronunţa Consiliul;

8. LEGE nr. 10 din 8 februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989*) – Republicare

- cu tematica în integralitate.

9. LEGEA fondului funciar nr. 18 din 19 februarie 1991*) - Republicare

- cu tematica în integralitate.

10. LEGEA nr. 554/2004 - contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

      - cu tematica în integralitate.

11. LEGEA nr.  287/2009 privind Codul civil, republicată:

            - cu tematica:

            -  CARTEA I: Despre persoane: TITLUL III: Ocrotirea persoanei fizice

            - CARTEA III: Despre bunuri:   TITLUL II: Proprietatea privată;

                                                  TITLUL III: Dezmembrămintele dreptului de proprietate privată   ;

                                                    TITLUL VI: Proprietatea publică;

                                                    TITLUL VII: Cartea funciară.

            - CARTEA V: Despre obligații, TITLUL I: Dispoziții generale;

                                                                 TITLUL II: Izvoarele obligațiilor;

                                                                 TITLUL III: Modalitățile obligației          

                                                                 TITLUL V: Executarea obligațiilor;

                                                                 TITLUL IX: Diferite contracte speciale

            - CARTEA VI: Despre prescripția extinctivă, decădere și calculul termenelor;

12. LEGEA nr.  134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată:

- cu tematica în integralitate. 

13.Legea nr. 52/2003  privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată;

- cu tematica în integralitate.

14. O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor;

- cu tematica în integralitate.

15. O.G nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

- cu tematica în integralitate.

 

Pentru toate actele normative mai sus menționate în cadrul Bibliografiei  și tematicii, forma valabilă se consideră aceea având toate modificările și completările ulterioare, până la ziua publicării anunțului.

Relații suplimentare la telefon  0269/ 803812 la secretarul comisiei de concurs: Popa Liliana, șef serviciu, Serviciul Resurse Umane – Salarizare, Direcția Economică.

Afișat în data 29.09.2023, la sediul instituției, pe pagina de internet www.primariamedias.ro Știri și anunțuri/Locuri de muncă și pe pagina de internet a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

 

                 

                              PRIMAR,                                                   DIRECTOR EXECUTIV,

                   ROMAN GHEORGHE                                             TĂTAR ADRIANA