MUNICIPIUL MEDIAŞ
portalul oficial al municipiului

Primăria Municipiului Mediaș organizează concurs de promovare pentru ocuparea funcției contractuale de conducere, pe postul vacant de șef serviciu la Serviciul Cultură, Turism din cadrul Direcției pentru Cultură, pe durată nedeterminată

Concursul se va desfășura în conformitate cu prevederile art.73 din H.G. nr.1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri public,

Potrivit art.76 al Regulamentului-cadru aprobat prin H.G. nr.1336/2022 pot participa la concursul de promovare într-o funcție contractuală de conducere persoanele care îndeplinesc următoarele:

Condiţii specifice:

  1. angajați din cadrul instituției care sunt încadrați pe un post pentru care este prevăzut un nivel de studii superior;
  2. studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență în specializarea Istorie, Științe ale Naturii, Artă, Filologie, Biblioteconomie;
  3. studii de master absolvite cu diplomă de master constituie avantaj;
  4. vechime în specialitatea studiilor necesară exercitării funcției contractuale: minimum 7 ani;
  5. să nu aibă o sancţiune disciplinară aplicată, care nu a fost radiată, potrivit prevederilor art.248, alin.(3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Dosarul pentru participarea la concurs trebuie să conțină următoarele documente:

a) cerere de înscriere la concurs ( formularul de înscriere se poate obține de la secretarul comisiei de concurs, Serviciul Resurse Umane-Salarizare, cam.3, et.3);

b) copii ale diplomelor de studii, certificatelor și ale altor documente care atestă efectuarea unor specializări și/sau perfecționări necesare ocupării postului;

c)  adeverințe eliberate de angajatori din care să reiasă vechimea în specialitatea studiilor universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, solicitate pentru ocuparea postului/funcției sau pentru exercitarea profesiei.

    Actele prevăzute la lit.b) și c) vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

* Conform Regulamentului (UE) nr.679/2016 - privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal coroborat cu art.57 din Regulamentului-cadru aprobat prin H.G. nr.1336/2022 fiecărui candidat i se va atribui un cod numeric pentru indentificare la depunerea dosarului de înscriere la concurs pentru a se identifica în listele care conțin afişarea rezultatelor.

Concursul se va desfășura conform următorului calendar :

  Termenul de depunere a dosarelor de înscriere este de 5 zile lucrătoare de la data afișării anunțului, respectiv  09.02.2024 – 15.02.2024 ora 1500 la Serviciul Resurse Umane-Salarizare;

Selecția dosarelor de înscriere se va face în termen de 2 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor, respectiv 20.02.2024;

Proba scrisă în data de 23.02.2024 ora 1000 la sediul Primăriei Municipiului Mediaș;

Interviul se va susține în maxim 4 zile lucrătoare de la  în data susținerii probei scrise.

Rezultatele finale se afișează în termen de 1 zi lucrătoare de la data afișării rezultatelor soluționării contestațiilor pentru ultima probă.

     Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se realizează prin afişare la sediul instituției şi pe pagina de internet www.primariamedias.ro, secțiunea Știri și Anunțuri - Locuri de muncă, în termen de o zi lucrătoare de la data finalizării probei şi conține atât punctajul obţinut, cât şi menţiunea "Admis" sau "Respins", după caz.

     Candidații nemulțumiți de rezultatul obținut au posibilitatea să depună contestație în termen de 24 ore de la afișarea rezultatelor.

*Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidaţii declaraţi „Admis” la etapa precedentă.

     Relații suplimentare se pot obține de la Serviciul Resurse Umane – Salarizare din cadrul Primăriei Municipiului Mediaș, telefon 0269/803882, et.3, cam.3

 

 

 

Bibliografia și tematica pentru funcția contractuală de conducere de șef serviciu

 

  1. Legea nr.311/2003 muzeelor și colecțiilor publice, cu modificările și completările ulterioare;

              cu tematica: Capitolul II – Patrimoniul muzeal;

                                    Capitolul III – Clasificarea, înfințarea și acreditarea muzeelor și colecțiilor publice ;

                                    Capitolul IV – Finanțarea muzeelor și a colecțiilor publice.

  1. Legea nr. 182/2000 – privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, cu modificările și completările ulterioare;

             cu tematica: Capitolul I – Dispoziții generale;

                              Capitolul III – Păstrarea, depozitarea și asigurarea securității bunurilor culturale mobile;

                              Capitolul IV – Conservarea și restaurarea bunurilor culturale mobile clasate.

  1. Legea nr.334/2002 – Legea bibliotecilor, cu modificările și completările ulterioare;

             cu tematica: Capitolul I – Dispoziții generale;

                                   Capitolul II– Sistemul național al bibliotecii.

  1. Hotărârea nr.886 din 20 august 2008 pentru aprobarea Normelor de clasare a bunurilor culturale mobile, cu modificările și completările ulterioare;

              cu tematica: Capitolul I - Categorii şi domenii de aplicare;

                                    Capitolul III – Procedura de clasare a bunurilor culturale;

  1. O.U.G nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

               cu tematica: Titlul III – Personalul contractual din autoritățile și instituțiile publice;

                                     Capitolul III – Drepturi și obligații ale personalului contractual din administrația      

                                                             publică, precum și răspunderea acestuia;

                                    Capitolul IV – Încadrarea și promovarea personalului contractual;

                                    Capitolul V - Managementul personalului contractual din administrația Publică și

                                                           gestiunea raporturilor juridice.

  1.  Hotărârea nr.1546 din 18 decembrie 2003 pentru aprobarea Normelor de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate

                  cu tematica: Capitolul II - Conservarea bunurilor culturale mobile clasate;

                                        Capitolul III - Restaurarea bunurilor culturale mobile clasate